Istoric

Evoluţia edilitară şi urbanistică a localităţii Vatra Dornei a fost puternic marcată de descoperirea uriaşelor rezerve de ape minerale răspândite pe o suprafaţă de mai mulţi zeci de kilometri şj cunoscute de ciobanii locului încă pe la anul 1750, care le-au botezat izvoare cu “burcut” – nume împrumutat probabil din maghiarul “borvis”. O cercetare stiinţifică a apelor minerale din Ţinutul Dornelor este cunoscută în literatura de specialitate în jurul anilor 1790. Chimistul Hacquette de Nurnberg a realizat în această perioadă o analiză relativ completă a apelor din Dorna şi din localităţile limitrofe Candreni şi Şar. Recunoaşterea oficială a importanţei izvoarelor minerale şi o analiză completă a lor, se datorează studiilor din anul 1805 ale doctorului Ignatziu Plusch. Acesta s-a ocupat mai întâi de apele minerale din Poiana Negri pentru ca apoi, sub numărul 1841 din anul 1810, să înainteze autorităţilor de la Viena primele semnale despre starea dezastruoasă a băilor din Vatra Dornei şi a izvorului din Poiana Negri, cu o propunere de relativă sistematizare a lor. Din scrierile şi rapoartele doctorului Plusch aflăm că în forma lor primară, băile se făceau cu apa scoasă de bolnavi din fântâna Izvorului “Ioan”, situată la numai 200 de paşi de drumul împărătesc. Prepararea băilor se făcea la domiciliul bolnavilor. Din acest motiv doctorul Plusch propune amenajarea staţiunii pe proprietatea particulară a numitului Cratzer, cu ajutorul tehnic si material al proprietarului minelor din Iacobeni, Manz de Mariense. Proiectul de amenajare al băilor propus de doctorul Plusch, a fost aprobat prin Decretul administraţiei din 17 ianuarie 1811, iar inginerul Buholzer a primit ordinul să construiască o clădire cu şase căzi de baie la care apa minerală era adusă printr-o ţeavă şi continua să curgă prin jgheaburi. În anul 1870, Fondul Bisericesc Român a cumpărat Băile Vatra Dornei, cunoscute sub numele de Institutul Balnear, împreună cu dreptul de proprietate asupra apelor minerale. Pentru bolnavi s-a construit un imobil cu 20 de cabine, pe locul unde ulterior s-au construit hotelul Carol şi Cazinoul. Clădirea “Cazinoul Balnear Vatra Dornei” situată în centrul staţiunii, în imediata apropiere a parcului, este unul din cele mai însemnate monumente de arhitectură ale zonei. Cazinoul a fost proiectat de către arhitectul şef al Curţii Imperiale Austriece, Peter Paul van Brang şi ridicat între anii 1896 – 1898. Acest imobil, care a constituit în anii 1900 – 1980 mândria oraşului Vatra Dornei şi nu numai, este considerat monument istoric, figurând pe lista Monumentelor, Ansamblurilor şi Siturilor Istorice la poziţia 34-A-209.

Clădirea Cazinoului se impune ca reprezentativă în ansamblul edificiilor staţiunii balneo-climaterice Vatra Dornei, cu evident potenţial economic, inclusiv în contextul turismului naţional şi internaţional. Ideea amenajării unui cazinou la Vatra Dornei aparţine doctorului Denarowschi şi se găseşte în raportul său înaintat la 7 iunie 1873 baronului Pino. Schimbările intervenite în conducerea Bucovinei l-au pus pe Denarowschi , să intervină din nou în favoarea Dornei. Aşa că, la 17 septembrie 1874, el şi-a formulat propunerile cu privire la dezvoltarea băilor din Vatra Dornei. Printre acestea se număra şi cea cu privire la construirea unui cazinou al băilor cu partea de jos din zid înalt, executat din lemn în stil elveţian, cu camere de conversaţie, restaurant şi cafenea . În anul 1879 s-a accentuat din nou necesitatea existenţei unui cazinou la Vatra Dornei în contextul edificării unei staţiuni balneo-climaterice de nivel european, iar pentru punerea în operă era necesară conlucrarea efectivă între instituţii fundamentale din sistemul administraţiei publice de atunci: Primăria Vatra Dornei, ca exponent al obştei dornene, Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, ca proprietar al băilor din localitate şi Guvernul Imperial, ca reprezenant al statului.

Mai multe